Sunet gol

 

Sună-a gol, a tobă spartă,

Arlechine, nu e artă,

Cu piciorul scrii o odă

Minunată,  miriapodă.

Cânți de inimă-albăstrie,

Bați un ritm, pe ceas o mie

De cuvinte, aritmie,

Arlechin puțin cam moale

și în față și în șale.

Numai clopoțelul sună

Ca argintul până-n lună.

Într-o vale  latră lung,

Medieval, Mao Tze Dung,

Geme-n vrăjile lui Grieg

Solveig  sub al ei Peer Gynt.

BORIS MARIAN

Greul Pământului

 

Greu este pământul, când stai sub el,

Mai și gândești, dar nu spui nimic,

NIMIC, îmi vine să urlu,

Nimicule, unde ești?

Iese un gnom de sub un bloc.
poartă în brațe un cap de zimbru.

Zic – de unde îl ai?

Râde. Întreabă-l pe Abel.

Abel are o gaură în cap.

Du-te la Abigor, e mare domn,

Dar a rămas în urmă cu plata întreținerii.

Iadul a fost privatizat,

Mama ei de apocalipsă,

Ce mă fac cu voi, puradeilor?

Opt miliarde de puradei,

s-a sinucis vecinul Suidas,

acela de cuceri Suezul,

care Adam? Am spus eu Adam?

Da, nu știi că a pierdut un picior în Las Vegas?

Eu zic să ne ocupăm de aeromancie. Tu mă săruți

În aer, eu – pe pământ, tu – în aer, eu – pe pământ

și așa se pot face copii cu duiumul.

BORIS MARIAN

Iona

Iona

 

Femeia zace în pat, patul este cuprins de flăcări, lângă ea nu este nimeni, flăcările sunt reale,dar ea nu se trezește, vreau să o  salvez, nu pot, apoi mă trezesc în mijlocul oceanului . Balena mă poartă spre Asia Mică. Halucinez? Visez un poem.

………………………………………………………………………………………………

Devin tot mai greoi în exprimare, cuvintele mai obosite sunt, deși în mine aerul pătrunde cu furia taifunelor străine. Tot ai să pleci, îmi spune-un șef de gară cu coarne mici și bărbia ascuțită. Dar eu iubesc trecutul, cum a fost, viitorul este marea mea minciună, tu vei renaște, spune îngerul, îl cred, prea mult îmi plac copiii veseli, mă văd în ei, deși ei nu mă bagă-n seamă. Adună-te, îmi spune mama din mormânt, mereu ai fost un visător, tu m-ai uitat. Nu uit nimic, nimic nu-nvăț, precum Bourbonii, nici nu e rău, îmi spune un prieten. Scriind mai pierd în greutate, poate că fluture voi deveni cât de curând.

…………………………………………………………………………………………………

Voluptuos coborând, îmi arăți vizuinele morților, prefer să mă dizolv în ocean, numai ochii să urce la cer, voi zări vanitatea plutind cu pânzele larg desfăcute, cioburi de amfore, manuscrise, falsele străluciri ale oglinzilor roase de timp, mă scufund în nămolul uitării și nu-mi pare rău, doar visele, fie, pluti-vor ca albele cețuri pe plaurii veșniciei.

BORIS MARIAN  

Scrisori către lume

Scrisori către lume

 

1.

  Scrisoare  către lume, fără de răspuns,

Ce mândră-i lumea, n-are păs, amar succesul,

Nectarul cel dorit în rai nu-i natural,

În haine purpurii pășesc  impușii,

Stegari ai vanității fără de hotar,

Victorioși, ei par nemuritori,

Îmi este milă, noi nu ne iubim,

Mă bucur de salutul unui câine,

De ciripitul mierlei sau al vrabiei aproape ca un fulg,

În ele e Divinitatea, gigantică, ușoară.  

2.

Avea  un gât subțire ca un șarpe,

Sâni de piatră, trei aripi de fiecare parte,

Ea mă lovea, îmi sfâșia tot trupul,

Sângele gonea la vale, spre ocean,

Ne devoram ca-n actul sexual, interschimbabil.

Hera-Zeus împreunați  într-un cuvânt. Cuvântul.

În jur roiau îngeri  înveninați de furie neputincioasă,

Cu pene ude, mirosind a pipi de pisică,

Prea triști pentru binețe și urări,

Prefer un diavol plin de foc, vigoare

Să rupă vechi zăgazuri de pudoare.

Ce nu-nțeleg mă face precaut,

Răspuns eu caut în moartea aparentă,

Iar trupul scrie litere de aur ori numai semne tainice,

Urmează să le descifrez, apoi, adio,

Împăcat să plec.

 

BORIS MARIAN

 

Mallarme

Mallarme

 

Străbună amazoană   cu sânul ars de goarnă,

Un semn de carte pus la semnul plus,

Un tors întors, șters norului  pe dos,

La unic dric, urcat pe cric,

Ce văduvă dibace și rapace,

Această moarte care nu se face,

Din raze și tenebre, mult prea funebre,

Consolă de penumbre, șubrede-sumbre,

Amfibie  ce nu te iartă, doar te ceartă,

Ce palid zâmbet, Sapho, bisexual-arapo,

Un giulgiu glorios pe piele-os,

Suspinul literelor   deșirate-n mitrele

Prea  mult uzate, prea mult  lăudate,

Nu prea adânci,  ca să nu plângi.

Mortale flori,  o voi, luminofori.

BORIS MARIAN

Ulise

Ulise

 

O spumă, vers divin, virgin,

Gândind sirenele, Ulise,

Beție surdă, adevăr

Pe care ziua nu-l ucise.

Salut însingurarea ta,

Salut poeții lumii oarbe,

Eu cred în faraonul Tla,

Mu cred în temeri și în moarte.

Cerșim o clipă, zile trec

și se adună norii, vise,

beție surdă, adevăr

legat de vers precum Ulise.

Îndoliați , pornim din nou,

Tot mai puțini, tot mai tenace,

Eu nu știu, suntem doar ecou

Al veșniciei care tace?

BORIS MARIAN

Satire amicale

 

În jurul meu sunt mulți poeți,

Pe poezia lor un  preț

n-aș pune, nu e vina lor,

ci doar a sfinților.

Unul scrâșnește că-i neuns,

Altul ar vrea să pară dus,

Ba plânge, ba se nalță sus

La norii cumulus.

Eu vă iubesc și vă ador,

Dar mă sufoc și simt că mor

Când mai apar pe lângă voi,

Genii de site, tragici eroi.

Frica , firfirica, idol rău și mut,

Lupii traversează  pe un drum mai scurt,

Vise se preumblă printre viziuni,

Vizuine sumbre, te rog să nu suni.

Telefonu-i lupul care urlă noaptea,

Mă sfâșie vestea, mor pe jumătate,

Vise ori coșmaruri, colți albi, ascuțiți,

Numele-s ascunse, te sărut, permiți?

Albul e mai sigur, sânge rubiniu,

Moartea lui Epictet, goală eu te știu.

Trecute carnagii, tatuaj codat,

Frica, firfirica, dragă Soledad.

Bosch, Ovidiu, Goya,multe s-au pierdut,

cum  îți este voia, poate te sărut.

BORIS MARIAN

Confluente Literare : Toate articolele scrise de catre Boris Mehr :

Confluente Literare : Toate articolele



scrise de catre B

Reload ca la nebuni buni.
Cetatea fusese cucerită de pești, niște bibani banali, cu miros cunoscut, dar oamenii s-au speriat, s-au retras în case. Peștii culegeau fecioare, le violau, fără teamă, apoi mergeau în Parlament, dădeau o lege de grațiere și continuau să fure și să violeze bunul simț, noaptea dormeau în canale, mirosul lor se amplifica, ne făcea greață, dar suportam să nu fim expulzați din propria țară.
Apoi se făcea că toți ne călugărisem, umblam mânjiți cu năm...ol, huliganilor , ne sgriga un copil de cinci ani, plângeam de rușine,
poezia nu este și ea un stat paralel în oglindă? O cinderella. Ea nici nu există, dar este sublimă. Un gât și un gând. Niște anticorpi. Devii puternic ca un liliputan . Trebă să muncești mult ca să nu poți fi înțeles. Casa noastră înflorea și luneca, din scorburi cânta o vioară, La oispiciu se serveau baclavale. Pardon, la oficiu. Fără femei nu există poezie. Fără temei, adică. Cauți motivul, găsești adjectivul gata prăjit. Doctorul pe ambulanță este și el poet. Din miciună în minciună o minune tot mai iasă. O fântână din care sar ochii focilor. O doamnă purta franjuri sub piele. Cine nu mă iubește mă adoră. Cel mai ușor apare nimicul. Old dance, old dance, mă vedeam murind en France. Iar pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns. În curând toți vom fi poeți nebuni. Cum dorm câinii înghețați? În aer e miros de dragoste viu. Un fel de a cere iertare e poezia. Fiind poet pă duri cutreieram, adică trei eram. Noaptea se reazămă de stele. Chiriași ai vieții suntem. Tu ești ochiu-ntors. Pleznește bezna-n cer. Ieșim din tranșee, nu a mai rămas nimeni. Izgoniți din istorie, ce ne oferă viitorul? Ne respirăm unii pe alții. Bănuiesc undeva o fântână. Dansul liniștii pornește ezitând. Mi-e noaptea agășată de ochi pentru vecie. Scuze, Eran Sela.
BMM.
Vezi mai mult

oris Mehr :: Confluente Literare

Supraviețuitor

 

Omul este un erou din naștere.

Nu spun nimic nou. Ceva s-a născut din nimic.

Dreptul de a te mira este și o obligație.

Ce poate fi explicabil? Să știi că  nu știi, ce mare lucru?

Din ruine nimic nu se nalță.

Unde e casa sufletului?

Fata din oglindă clipi. Să faci ordine într-o dezordine totală.

Încearcă să nu plutești în gol.

Străbați un drum, o fi închis?

Divinitatea în haine omenești.

Țesătura viselor este reală.

Suntem marionetele Domnului?

Amintirea o tablă, o poți șterge oricând.

Suntem niște  recipienți încărcați cu gene.

Libertatea e pedeapsa finală.

Din pulbere de stele ne-am născut, acolo ne întoarcem.

BORIS MARIAN

Când totul este spus?

 

Când totul este spus

Ce rost mai are scrisul?

O mie de învățături.

O închinare.

Focul sacru – iubirea.

Acesta sunt eu,

Aceasta ești tu.

„Child  of the pure unclouded brow”.

 

BORIS MARIAN

Ex nihilo

 

Ex nihilo nihil, nimic nu are rost,

Îmi spune nihilistul pe numele său Trost,

Când nu mai ai ce spune încearcă, bre, să taci,

Prea multe sunt în viață pe care nu le placi,

Bătătorite căi ai străbătut, copile,

Te naști și mori zadarnic, ești doar la mâna milei?

Îmi plac trufașii, răii, înfumurații zei,

Deși-mi trezesc un zâmbet, mai vesel e cu ei,

Nu-mi place lumânarea ce pâlpâie  plângând,

Dar  de-i ating doar flama, îi mulțumesc că sunt.  

BORIS MARIAN